I'm going out!

I’m going out! E un slogan care te fascineaza. Pana acum toate acestea pareau inutile. De exemplu cand ai sa citesti „Inca una si ma duc” ai sa te gandesti cu siguranta la o bere. Stim la care. Dar daca am sa spun I’m going out... ai sa te gandesti probabil la cunoscutul... I’m going in! Repeta de cateva ori I’m gong out si lasa imaginile sa te inunde... poate scrii si un comentariu cu ce ti’a crosetat mintea. Ai putea sa aplici asta pentru orice, chiar si acum cand ai sa inchizi calculatorul si ai sa pleci spre casa, la volan, prin autobuze sau metrou.

Ce’ai spune de ceva care „te metamorfozeaza”? Ce’ar putea fi.... o alta bautura, sau un autoturism, o simpla idee sau o ciocolata care probabil nu a aparut inca pentru a fi demna de sloganul asta.

Da! Si uite asa poti sa uiti cum e sa calatoresti in compartimentul unui tren cu niste moldoveni din Roman, pe jumatate beti si umeziti de propriile scursuri cu brand’ul sprijint, mai mult gol decat plin, pe piciorul amortit. Ce mesaj miraculos ia facut pe oamenii astia sa se metamorfozeze, sa uite ca in jurul lor mai sunt alti oameni care nu suporta mirosul intepator de urina sau duhoarea gurilor deschise pe jumatate, din care se preling spre jugulara vinisoare de saliva bactericida. E simplu! Trenul opreste in gara, omul sare doua garduri, ia un pet si asta e. Nu e mesaj, nu e advertising!

Sa arunci doua vorbe in vant si sa te lasi dus de valuri de nisip, nu inseamna ca ai talent "congenital". Totul se cultiva, se dezvolta, cu putin ajutor. Incerc astfel sa contrazic pe cei care te combat ca nu ai fi bun sa faci ceea ce ti se pare tie ca ai vrea sa faci... daca vrei e suficient pentru inceput! Asa ca repeta.. I’m going out! si fa tot ce iti trece prin minte, dar cu atentie sa nu distrugi lopatica.

Omul cu lopatica!

Inarmat cu o lopatica, pe coada careia cineva a cioplit cateva litere ce incropesc un cuvant fara sens, scormonesc prin gunoaiele unei zile de octombrie. Un mic Sisif zdrobit de prea Marele, rostogolit peste el. Cu fiecare rasucire ma apropii de locul in care am sa’mi infig cu incrancenare degetele pentru a ramane acolo un timp nedeterminat. Cu alte cuvinte fac tumbe si ma arunc din balta in balta cu gandul ca am sa fiu un bufon experimentat care sa te amuze chiar si in momentul in care incremeneste. Asa incremenit, cu degetele infipte in gunoaie, tre sa fiu tare atipic cu aceasta vanzoleala careia cu greu ii faceti fata. Incerc sa intru in cercul oamenilor ocupati de dimineata pana seara pentru un buzunar plin cu bani si un gand de viata mai putin... imi cer scuze daca ating dureroasa masea de minte care sparge gingia cu naduf! Cu si fara ea o sa va simtiti la fel de impliniti... sau nu.

Cu o urma de cer in suflet m’am agatat de ultima frunza a unui arbore ce sta sa cada sub trufia vantului. Vantul vietii razbate in cele mai ascunse unghere, vajiind si spulberand spuza de praf stelar. Rafale scurte, biciuitoare m’au trantit sa incoltesc aici c’o lopatica in mana. Am scris pe’o foaie imaginara povestea mea de pana acum, rezumata la cateva rubrici standard, fara semnificatie in ochii unui visator idealist. Eticheta unui nou brand pus pe taraba, in piata sferelor inalte mi s’a lipit de frunte batjocoritor, ca o iluzie, ca am picat tocmai d’acolo.

Am rasfoit astazi cu o dorinta arzatoare de a spune cuiva ca simt ca as putea fi, ca as putea face, numeroase pagini desprinse din, se pare, nesfarsita carte a lumilor deschise in care ai sa existi cu sau fara voie. Cand lovesc cu lopatica tastele astea din care sar cuvinte amestecate’n propozitii, putin nisip si un gand ca as fi la fel ca tine, inteleg sensul echivoc al cuvantului incoltit.

Imi dau seama ca fagul falnic pe care l’am mangaiat cu pasiunea copilariei, cand imi doream sa fiu la fel, a ajuns scaunul pe care iti odihnesti oasele dupa o crunta zi de munca sau patutul in care puiul tau doarme visandu’si mama langa el, sau manerul uneltei cu care inca sap in mormanul de gunoaie. Am ajuns aici incoltit de dorinta de a avea o slujba, un buzunar cu ceva maruntis si un gand de viata mai putin, ucigand astfel pasiunea cultivarii timpului.

Astazi am petrecut ziua printre cadavre hardware cautand o idee despre ceea ce as vrea sa fac in ceea ce am ales sa fac. Oameni implicati in lupta „insight customer”ilor, scoliti in ale „brand”ului mister si’ale utilizari dorintii tale de a avea diverse lucruri fara sens isi plaseaza cu dezinvolt opinia pe diverse medii... media. E incitant sa te joci cu astfel de lucruri, bineinteles cu profesionalism si responsabilitate. Cineva iti recomanda 10 pasi pe care sa’i faci ca sa intri in dansul adverising’ului. Maine poimaine o sa vedem intr’o librarie o carte „Advertising for stupids” sau „How to be a brand maker”... whatever! In advertising se intra pe usa din... dos, asta daca esti pregatit sa te majesti sau sa lucrezi cu lopatica. Mi’am lustruit si io lopatica... just in case!

Sper sa ajung sa o folosesc mai mult decat pentru a arunca in vant cenusa zilelor ce se sfarama fir cu fir. De unde pasiune pentru aceasta „lopatica”!!! E la moda, e in mana ta, o purtam cu atata naturalete incat nici nu ne dam seama de prezenta ei... hai enerveaza’te si izbeste’o de taste sau de tampla, arunca’ti putin praf in ochi si spune’ti ca e o prostie. N’as indrazni sa’mi folosesc propria lopatica sa te scot din gropitza ta... ar fi inutil, te’ai inradacinat in acel loc din inertie... niciun arbore nu pleaca din locul lui, decat retezat sau cu o intreaga lume alaturi.

Depinde de noi sa dezgropam doar nesfarsita speranta ca intr’o zi vom cultiva timpul cu aceeasi dexteritate cu care manuim vestita lopatica. Din adolescenta am inteles ca a fi ridicol inseamna mai mult decat sa dezvolti conceptul de lopatica, e un mod de viata.

5 Septembrie

Cerul s’a napustit asupra noastra. Lumina, apa, fierbere si zgomot. Ma trezesc mereu in locurile chinuite de rabufnirile naturii. Acum 2 ani priveam apa apropiindu-se de cabana in care ne’am sechestrat o saptamana, intr’o atmosfera romantica, la lumina lumanarilor.
Acum zac in camera blestemelor in aceeasi atmosfera... si ce e mai bizar... Alifantis... ploua infernal!

Un vuiet de nedscris si presiunea de deasupra capului ma obosesc. Jocul de lumini presara cenusa spaimei... nu ma impresioneaza! Am vazut azi ape negre, maloase, gonind nervoase, o rapaiala in valuri, cu ura si dorinta de a distruge. Ahhh! Toti ne intoarcem la Dumnezeu cand cerul coboara pe pamant, ne poticnim si baiguim rugaciuni ridicole.

Povestea a inceput de dimineata cand ploaia si vijelia cu grindina, au desfrunzit pomii. Un cimitir al frunzelor a rasarit in fata portii, in spatele casei... un genocid! Radeam nervos si injuram cand gheata a inceput sa curga necontrolat. Ud pana la piele, putin nebun, am strigat scrasnind la cerul involburat.

Acum insa, in intuneric spectacolul a devenit grotesc, vuietul ploii face geamul sa tremure iar lumina invie umbre diforme pe pereti. Vad iar in mintea mea, furia neagra si maloasa rapind suflarea si bataile inimii celor loviti... e o senzatie pe care nu vreau sa o cunosc niciodata. Am obosit sa ascult nebunia furtunii.

Codurile n’au intarziat sa apara... cu intarziere, cand aici haosul ispravea cu un nou inceput! In noaptea asta Tecuciul si satele din cale, vor afla ce inseamna ignoranta si... neprevazutul! Ma minunez, ascult cum casa isi trage sufletul. Parfumul lumanarii si lumina mata se imbina pefect cu melodia isterica a noptii. Te simti zvarlit in pustiu... cum ar fi fost sa fiu afara, ca in vremurile cand aveam culcusul printre stanci sau in bordeie. Cum ar fi fost la munte, unde totul prinde viata ca un gand nebun...

Am urcat in pod... situatia o luase razna. Cat m’am dumirit unde si ce sa pun... s’a facut liniste! Se auzeau tunetele si larma surda a valului de viitura... al treilea in aceasta zi! Acum pare mai vartoasa decat toate cele de pana acum! Tecuciul era deja sub ape... drama incolteste in fiecare ungher, nimc nu ramane neatins. Ce e mai sinistru si ma inspaimanta... e cerul deschis deasupra mea, cu stele licarind palid in lumina apoasa a fulgerelor departate. Pentru cateva ore va fi liniste. Norii se regrupeaza greoi, ca o picatura de mercur. Urmeaza o alta lupta, mai apriga... sper sa ma cuprinda somnul si sa uit de mine.

Un caine urla, lumanarea palpaie ca intr’o camera de tortura.

Iar n'a venit...

... cu cata melancolie am privit frunzele ruginii; cu cat dor de Alifantis si de’o cana de vin fiert cu scortisoara n'am indurat frigul din camera; cu cata speranta am asteptat toamna sa ma imbrobodeasca cu haine calduroase si cu parfumul ei… A fost cam scurta pledoaria toamnei! Ferice de zambetele uitate in coltul gurii, cu friguroasa pornire a cumatrii Iarna o sa ramanem cu ele proaspete pana in dimineata primaverii! Bat’o vina de neostoita!

... ceas de toamna

Acu’ un timp am fost la ghebe prin padurile Buciumenilor, undeva in judetul Galati. Indiferenta a facut ca imortalizarea momentului sa fie amanata pentru anul urmator… ce ridicol! Acumulatorii au dus imprevizibilul!

Padurea e frumoasa, rara, tanara si indurerata! Ploua vesel cu frunze, prin frunze, peste frunze… un alt pretext al toamnei sa’ti umple inima de liniste. M’am lasat dus in voie, cu ochii dupa ciuperci dar cu sufletul in zbor, dand roata padurii. Uiti de tot ce ti se pare urat; zgomotul pasilor te fascineaza atat de mult incat ti’e teama sa te opresti, sa sfarsesti brusc sentimentul de implinire. Tei, carpeni, stejari, fagi razleti, paltini, toti infratiti in hora mistica a toamnei.

Mirosul de fum, surprins in adiere, a rastalmacit povestea trista a codrilor de aici. O cicatrice adanca le spinteca miezul. Stransura proaspata de crengi si busteni imprastie mireasma sevei. Carutasii robotesc sprinteni cu o tigara zvarlita maiestos in coltul gurii. Un colt incarcat! Blandetea a sfarsit in scrasnet de masele si vorbe infierate... impartasite in gand cu resemnare!

Tot pasind atent la fiecare frunza am descoperit pete albe, prafuite, semn ca ale noastre ciuperci si’au implinit destinul. Am sosit tarziu, pana si cele mici erau scortoase, uscate, fainoase. Din zbor in zbor am revenit in preajma fumului si’a rotilor de care, cu o mana de ciuperci si ochii plini...

Adevar

A ramas in urma padurea, infiorata de vocea suieratoare a iernii. Sufletul meu da roata si acum codrilor galbeni, dezgoliti pana la scoarta cenusie. Ajuns acasa, am cautat rabdator nuantele rosiatice ale frunzelor de pere... speram sa regizez o imagine de toamna! Frunze d’ale buciumenilor si’un pic de ruginiu d’acasa. Astept infrigurat rosul din peri! Vopselurile din tabloul toamnei, au disparut prematur, intinse de dorurile iernii la coltul casei.

Acuarele magice

Soborul de nori, biciuirea din toiul zilei, racoare ce iti patrunde pana in oase, te baga in casa langa soba sau te aduce fara voie in fata pixelilor imaculati. Ah! de aici abia ma misc… rasfoiesc netul ca pe o savanta enciclopedie in cautarea magicului de zi cu zi!! O slujba, o conversatie placuta, un fapt divers intrigant, un strigat pe care l’ai putea auzi. Aici, in lumea digitala, toamna nu’si face simtita prezenta.

Iar n’a venit...

Ecou!

7 - 9 Octombrie

Am revenit in Bucuresti cu ganduri incalcite si imagini deformate. Zgomotul surd si filmul calatoriei mi'au amortit pentru moment simturile. Intalnirea cu forfota Garii de Nord a fost lasata in urma. Un moment insipid! Am gonit repede spre locul unde am sa’mi las tampla sa se odihneasca. A fost o duminica surprinzatoare!

De aceasta data am ales sa stau la Gabriel.

Imi amintesc de discutia dinaintea plecarii, cu tatal meu... despre cultivarea relatiilor, despre interes si alte meschinarii ieftine care isi fac brutal loc in viata noastra. Imperfectiunile socializarii nu pot fi ascunse sub niciun fard ieftin. Nu pot accepta acest compromis! Exista situatii care te imping spre relatii superficiale. Ai spune ca e un rau necesar! As spune ca putem sa alegem responsabil. Cati prieteni am si pentru cati pot fi prieten? e o intrebare cu raspuns scurt... pentru putini.

Imi vine in minte imaginea unei raristi luminoase cu arbori uitati de timp intr’o armonie seculara. Orice cadere aduce freamat! Ar fi bizar sa te simti singur aici.

Nimic nu ramane fara ecou.

Picaturi

29 Septembrie - 1 Octombrie

Am ajuns la capatul unui ghem de ata, desirat pas cu pas prin labirintul existential. Un nod iti prelungeste calvarul catre urmatorul capat. Ce bine e sa atarni de un fir de ata cu un capat ce poate fi legat de un alt capat. Nu suntem noi sacul peticit dar nici firul de matase!

Un gand de octombrie! Nu simti nici parfumul gutuilor, nici mirosul de must fiert in buduroaie, simti doar cerul cazand greu pe umeri si presiunea asupra tamplelor. Cenusiu versus cenusie!

Cu cateva saptamani in urma alergam pe strazile orasului natal, in cautarea copilariei si a vremurilor invechite. Cu fiecare poticnire simteam cum mi se face dor. Dor de mine si de cele devenite amintiri! Ca acum! Ieri acolo, acum aici!

Orasul s’a umplut de viata omeneasca, in orice colt e ceva nou. Se asterne un strai trendy cu parfum european. Gondola s'a catarat pe piciorul muntelui , centrul infloreste , imprejurimile sunt inghitite de multimea navalitoare... schimbarea se vede cu ochiul liber!

Turnul lui Stefan, Piatra Neamt

N'am pierdut vremea depanand amintiri... am luat toamna de brat s'am pornit sa'i admiram opera.

Covor de frunze galben-aurii! Pe cararea ingusta s’a asternut toamna maiastra. Mana nevazuta a zorilor de toamna mangaie muntii; imbratisati de nori se pierd in amorteala vremii. Nuante aramii poleiesc padurea. De la auriu spre roaiatic la verdele batut al molizilor vesnici. As fi ramas ca un gand uitat prin frunzele plutitoare, leganat usor pe’o melodie fluierata printre ramuri. Dansul culorilor de toamna! Ce’ar sa fie doar cantecul padurii si’un cer albastru scanteietor.

Picaturi de toamna

Ar fi ceva, mai mult decat o nebunie! Ce ganduri poti sa ai cand lasi pasii sa calce mii de frunze jertfite’n zorile cu roua! Am rascolit prin ceata cararile stiute, cu semne albastre lipite de copaci. Nu am vazut nimic din ce’am sperat sa adun in suflet. Cetina de molid si stanci sleite de putere! Vine o vreme cand fiecare piatra se intoarce’n pamant. Stranie chemare! sau doar renastere.

... versuri!

Ceahlaul a ramas la fel de mandru si patimas. Poarta insa rani proaspete, sangerande, taiate adanc de pasii nostrii... ai tuturor. Nimic nu iarta omul hatru, fara inima pierduta printre muntii. Nici omul Domnului nu iarta lucrarea sa! Au zidit casa noua si’au sfaramat un fir de munte, pentru oaspeti. Mizeriile noastre nu se ascund! Ne’arata cu degetul.

Un fel de rugaciune

Mi’a fost tare dor sa’i urc cararile. Ceahlaul a ramas in inima mea mai proaspat decat momentul ce’a trecut. A devenit un obicei placut, revederea din fiecare an. O tura scurta si sprintena cu oameni dragi in preajma. Cabana Dochia parea pustie. Turisti stingheri au sosit pe rand... puteai sa citesti pe fata lor satisfactia de a pasi prin acel mic sanctuar turistic.

Am gustat din ceaiul cu aroma de rom. Cate amintiri se intorc si pleaca in acest moment. Din pacate nu sunt foarte multe schimbari aici. Desi are statut de Parc National, Ceahlaul are nevoie de o mana indemanatica si putina pasiune. Sunt cateva probleme care amintesc de inconsecventa celor alesi, realesi, culesi... whatever! Constructia unei mici pensiuni in preajma schitului a fost facuta ilegal... pe deasupra, cei de aici au fost felicitati de noul Patriarh! Sa ma ierte Bunul Dumnezeu dar noi am inventat legi care se aplica oricui, pana si oamenilor ce il slujesc. Este adevarat ca muntele a fost al calugarilor asceti dar acum e vorba de afaceri. Orice manastire are un mic paradis pentru gazduirea enoriasilor. In fine! blasfemie curata...

O alta mazgalitura care intregeste imaginea de ansamblu a problemelor de aici sunt taierile de arbori, pe cat de legale pe atat de neaprobate... ilegale. Consiliul stiintific al parcului s'a sesizat la timp dar inutil. Obiceiurile nu se schimba intr'o mie de ani... de ce s'ar schimba acum. Pana nu o sa apara acea "Directie Independenta" a Parcurilor si Ariilor protejate nu o sa se schimbe nimic. Principiul e simplu... eu te'am facut, eu te exploatez! S'a tras un semnal de alarma si e bine... sper sa nu fi fost determinat de prezenta unui membru WWF in acest consiliu stiintific. Cazuri similare se mai cunosc... Piatra Craiului, Bucegi! Administratiile parcurilor sunt formale dar pe banii nostri.

Si mai e ceva! Nimic din ce a fost turistic nu pare sa mai fie turistic. Un exemplu local este fosta cabana Izvorul Muntelui, acum, un complex turistic. Nu poti sa ai o conversatie placuta sau sa petreci zorile cu un ceai si un sandvis din rucsac... s'au dus vremurile alea! Daca este inchiriat nu ai acces la nimic. Unde sunt cabanele pentru turisti?! pentru cei care nu'si permit sa inchirieze un intreg complex sau pentru cei care sunt in trecere...

Amuzant a fost ranger'ul de la intrare. Ne'a servit bilete de studenti cu gandul la un ceai cu mai mult rom... sau un rom cu putin ceai. Foarte dibaci! Timpul a fost scurt si am preferat ceva usor... Lutul Rosu la urcus si Jgheabul cu Hotar la coborare. Traseele astea si'au sapat singure groapa prin accesibilitate. Ma bucur insa ca pantofarii prefera rutele astea. E o mica sansa de refacere pentru celelalte. Marcajul a fost refacut in totalitate, pana si scurtaturile au fost incluse in ruta. Au aparut si amenajari pentru deseuri. E trist ca inca nu toti stim ce sa facem cu ele. Imi amintesc de recenta stire despre colectarea selectiva a deseurilor menajere, in cartierele bucurestene. Oamenii vor recompense pentru astfel de eforturi! Ce sa zic, nesfarsita si fascinanta lume a romanilor. De aceea, nu ma mira ca in jurul cosurilor de gunoi din Ceahlau sunt numai mizerii. Se cere probabil un mic panou care sa indice discret modul de utilizare al acestora. Dar recomand atentie... poti atinge mandria romanasului de rand!

Da! am lasat putin visarea. E minunat! sa treci de la gesturi la cuvinte, de la cuvinte la propozitii, fraze... acum se pare ca a ramas doar jocul.

Inceput de toamna

Am sosit cu un manunchi de ganduri aburinde. Vioiciunea din tara nordica s'a risipit pe drumul dintre mari. My daily thougts a fost doar un miraj! Acu's intors in patria mama sa imi astup radacinile, sa trag din praf, seva vietii. Dupa o zabovire mai indelunga pe strazile Cracoviei, intoarcerea pe plaiurile noastre mi'a amortit dorinta de a ma lasa in voia sortii. Tot ce ar putea sa te inspire aici, e cerul laptos, spuzit de stele, aromele de toamna, nuantele ce'au impodobit pomii, apusul violet... A fost un mic delir! Catre prieteni imi port gandurile, chiar daca le astern mai greu! Prietenia e doar un fel de a spune: - Pe maine! cu aceeasi speranta cu care oamenii proslavesc Soarele, dupa o eclipsa. Pe cat de simplu suna, pe atat de amagitoare e ideea. Numara'ti pe degete prietenii de suflet si daca ai nevoie de mana unui prieten, sa mai adaugi doi, atunci te minti cu pasiune. Clipa asta s'a dus! Am pofta de ceva imaculat, de un pixel fraged care sa devina negru, un fir dintr'un caracter, o pietricica in oceanul comunicarii. Da! Inca un delir la ceas de seara. Valtoarea vietii ne arunca'n diferite ipostaze, piese ale unui teatru prea popular sa fie ingaduitor cu esecurile. Trebuie sa aplauzi si sa fii aplaudat! Printre aceaste mizerii se zbate prietenia.
Cu ideea asta m'am nascut azi, pe la 08:34, cu ochii incetosati de somn. As fi vrut sa mai lenevesc o tara, sa'mi scarman perna si s'adorm la loc. Ce viata! ai zice, gandindu'te ca esti la servici de pe la 07:30. Imi pare rau! dar dimineata, ne nastem diferiti, ca in prima zi! Doar ochii ne raman aceeasi!
Sunt cam inghesuit de viermuiala vietii, de gandul ca as fi batran, de ceea ce cu mare sarguinta imi cer de ceva vreme incoace. Am fost gonit din Tara Vrancei, impins in fata vietii de zi cu zi. Motive nu sunt multe, puerile in cea mai mare parte, legate de orgolii care ard de nerozie! Asta sa le fie lumina pana ce vor sfarsi, acolo unde le este locul. Pana si ursul a fost pacalit de vulpe! Asta ca o ironie!

Fiecare zi are inceputul ei, putina roua, clabuci pe fata, un ranjet adormit in fata oglinzii, un cer negru paclos, sau un soare incantator; un nou drum spre intuneric! In principiu n'am inteles de ce tre sa fim toti adunati aici? La ora asta, cu ochii atintiti asupra pixelilor, cu un altfel de zambet, cu pofta de o bere sau cu un chef nebun de munte!!! Io bat la taste, lenes, privind in ochi pe toti cei care citesc, cu o unda de plictis. Nu e cu suparare!

Am vrut sa'mi intitulez micutul blog... my life after Krakow... da' mi s'a parut cam deprimant! Este adevarat ca e total diferita fata de cum mi'am imaginat'o, in serile cu luna plina. E un moment potrivit sa'ti dai seama cat de mic esti, in comparatie cu ce se invarte in jurul tau. I'am zis in final My life, sa se ascunda mai bine in ochii tai, in mintea ta, in degetele tale! Asadar, viata mea e si viata ta!