5 Septembrie

Cerul s’a napustit asupra noastra. Lumina, apa, fierbere si zgomot. Ma trezesc mereu in locurile chinuite de rabufnirile naturii. Acum 2 ani priveam apa apropiindu-se de cabana in care ne’am sechestrat o saptamana, intr’o atmosfera romantica, la lumina lumanarilor.
Acum zac in camera blestemelor in aceeasi atmosfera... si ce e mai bizar... Alifantis... ploua infernal!

Un vuiet de nedscris si presiunea de deasupra capului ma obosesc. Jocul de lumini presara cenusa spaimei... nu ma impresioneaza! Am vazut azi ape negre, maloase, gonind nervoase, o rapaiala in valuri, cu ura si dorinta de a distruge. Ahhh! Toti ne intoarcem la Dumnezeu cand cerul coboara pe pamant, ne poticnim si baiguim rugaciuni ridicole.

Povestea a inceput de dimineata cand ploaia si vijelia cu grindina, au desfrunzit pomii. Un cimitir al frunzelor a rasarit in fata portii, in spatele casei... un genocid! Radeam nervos si injuram cand gheata a inceput sa curga necontrolat. Ud pana la piele, putin nebun, am strigat scrasnind la cerul involburat.

Acum insa, in intuneric spectacolul a devenit grotesc, vuietul ploii face geamul sa tremure iar lumina invie umbre diforme pe pereti. Vad iar in mintea mea, furia neagra si maloasa rapind suflarea si bataile inimii celor loviti... e o senzatie pe care nu vreau sa o cunosc niciodata. Am obosit sa ascult nebunia furtunii.

Codurile n’au intarziat sa apara... cu intarziere, cand aici haosul ispravea cu un nou inceput! In noaptea asta Tecuciul si satele din cale, vor afla ce inseamna ignoranta si... neprevazutul! Ma minunez, ascult cum casa isi trage sufletul. Parfumul lumanarii si lumina mata se imbina pefect cu melodia isterica a noptii. Te simti zvarlit in pustiu... cum ar fi fost sa fiu afara, ca in vremurile cand aveam culcusul printre stanci sau in bordeie. Cum ar fi fost la munte, unde totul prinde viata ca un gand nebun...

Am urcat in pod... situatia o luase razna. Cat m’am dumirit unde si ce sa pun... s’a facut liniste! Se auzeau tunetele si larma surda a valului de viitura... al treilea in aceasta zi! Acum pare mai vartoasa decat toate cele de pana acum! Tecuciul era deja sub ape... drama incolteste in fiecare ungher, nimc nu ramane neatins. Ce e mai sinistru si ma inspaimanta... e cerul deschis deasupra mea, cu stele licarind palid in lumina apoasa a fulgerelor departate. Pentru cateva ore va fi liniste. Norii se regrupeaza greoi, ca o picatura de mercur. Urmeaza o alta lupta, mai apriga... sper sa ma cuprinda somnul si sa uit de mine.

Un caine urla, lumanarea palpaie ca intr’o camera de tortura.