Drum deschis spre trecut

Sambata, 22 - 23 Martie 2008
Lepsa, Vrancea

Printr’o conjunctura favorabila am revenit in locul copilariei mature, Lepsa. In trecut era un catun linistit, cu case traditionale si odai rasfirate deoparte si de alta a raului Putna, cu poieni si fanete intinse, capite aurii si livezi stinghere; care cu boi, oameni la coasa si acel vuiet al codrilor spintecati de lamele sticloase ale padurenilor. Istoria locurilor se ingroapa treptat sub amestecul de contemporaneitate profana ale satelor de vacanta aglomerate si povestiri denaturate de propria originalitate. De prin 1996, liniile arhitecturale au fost rescrise, prin insertia vulgara a constructiilor parvenite, invazive, lipsite de gust, toate sub semnul grandomaniei romanesti. Confortul se confunda aici cu megalomania.

That's me...

In ultimii patru ani, pe cand cantonul Streiu ne era a doua casa, am fost mereu animati de curiozitatea de a sti cum e sa sezi intr’una din multele pensiuni cochete, ca simpli turisti goniti de tumultul oraselor; cum e sa te cufunzi sub un jet de apa fierbinte dupa o zi dogoritoare, prafuita, impovarata de spaimele padurii. Ce sa zic, senzatia de mic fiu al muntilor se stinge sub umbrela comoditatii. La ce bun un dus cand nu transpiri deloc, la ce bun o camera foto cand zaci pe terasa spatioasa cu imaginea muntilor, frumos colorata sub cerul albastru. Nelinistea dulce si plina de nostalgii s’a impletit cu bucuria revederii, intr’o stare nedefinita. Am vrut sa fiu strain, sa devin nestiutor, sa redescopar totul cu o pasiune covarsitoare. Nu s’a intamplat, as fi putut sa merg cu ochii inchisi, ca un orb bizar.

Manual sunset over the Tisaru peak

Tisaru a stralucit in lumina zorilor cu o claritate orbitoare, i se vedeau cutele pietroase si coama infoiata de racoarea unei dimineti cu luna plina. E varful meu de suflet pe care l’as urca oricand, cu aceeasi incantare si fericire. Jucausa bulina albastra te poarta din doua directii diferite: din interiorul cheilor Tisitei, la primul pod si imediat dupa pensiunea Frenza, pe o ruta neomologata. Urcusul neincetat iti taie rasuflarea, dar deschiderea din varf compenseaza inzecit efortul. La fel e si pe Piatra Ciutei, de unde valea Putnei ti se asterne in amonte, in toata splendoarea ei.

... going deep underground...

Spring bells

De aceasta data, am revazut cascada Putnei si un segment scurt al cheilor Tisitei. La cascada am fost pe inserat, lipsindu-ne de prezenta incomoda a grupurilor zgomotoase. Am savurat curgerea si imaginea pe care as da’o acestei rezervatii, pentru a fi un exemplu in managementul ariilor protejate. O stiu in diverse ipostaze, iar cea de acum a fost una dintre cele mai linistite si graitoare... doar omul tulbura emotiile naturii!

Autumn spring

In chei, am regasit aerul tare, umed, cu aroma de fan dezapezit, urmele unui urs matinal si primele flori ale primaverii, de dupa ghiocei si viorele; ghemotoacele tepoase ale brusturilor, galbioarele aurii ale podbalului si petalele violete ale crucii voinicului (imediat dupa Tulnici, copiii iti vand buchetele de crucea voinicului... sunt protejate!).

Tussilago farfara :)

Call me, I can bear you

... story of the last year

Pe timpul iernii peisajul isi recapata salbaticia si expresivitatea. Animalele incep sa umble in voie. Peisajul este inca ravasit dupa calvarul din iulie 2005.

Follow me

Stone skin

Accesibilitatea a scazut si asta ma bucura. Ma gandesc cu resemnare la planul autoritatilor judetene de a transforma drumul national 2 D in drum express. Arealul Parcului Natural Putna-Vrancea o sa fie scindat iar incidentele cu victime, din randul vietatilor padurii, nu vor inceta sa apara; s-au preferat limite de viteza, in locul altor amenajari mult mai potrivite conditiilor locale. Maharii vor cumpara proprietati, urmand drumul cat mai in interiorul muntilor, si astfel dintr’o zona de devastare forestiera v’a ajunge si una de devastare turistica.
Am parasit rezervatia cu regret, dar cu promisiunea reintoarcerii, odata cu verdele crud al fagilor.