In drum spre Craiul Crailor...

Sambata, 8 Martie 2008

Cum toate calatoriile spre marea de munti incep cu noaptea in cap, se intampla sa irosesti momentul cu un botz de stres cotidian, cu un ceas ce uita sa sune sau cu o noapte lunga infipta in crestet. Mi’am dezlipit cu greu fata de cearsaf. Eram in intarziere cu o ora si jumatate... trebuia sa fiu in gara! Nici nu stiu cum am ajuns! N’am apucat sa simt pulsul Garii de Nord, decat in treacat si fara momente memorabile. A fost o dimineata zdruncinata! Nici compartimentul de tren nu mi’a oferit placerea mult visata, de a simti calea ferata respirand, si parca nici cerul nu incapea pe geam.
Baba capricioasa cu haine intunecate, a lacrimat mai toata ziua, aducand cu dansa si pelerina fermecata ce acopera orice pornire spre inaltimi. Imi amintesc cum ochii au petrecut lumea de afara, tinand cu tot dinadinsul sa pastreze pana si ultima picatura ce se scurgea timid in spatiu. N’am vazut nimic, n’am simtit nimic, doar o sfarseala dulce, ce’mi pleca fruntea printre hainele agatate. Pana sa vad marea de munti a trebuit sa supravietuiesc valurilor de gunoaie si peisajelor alterate de umanizare. Intrebarile retorice m’au ocolit sleite de greutatea semnului. Pot sa accept ca suntem lipsiti de constiinta clipei urmatoare, dar nu pot sa accept lipsa de respect fata de natura, fata de suportul nostru de viata.

Brasov - Zarnesti, TeGeVe - old version

Din Brasov ne’am urnit spre Zarnesti, intr’unul din trenuletele de foc aduse de prin Franta. Vechituri trimise la casare si rechizitionate de catre Regitrans! Se implinesc 102 ani de la darea in folosinta a acestei rute, si nu se poate nega asta, anii stand ciorchine in fiecare curba, la care trenul se balanseaza ca inainte de rostogolire. Din gara fumeganda si pana la intrarea in traseu am tropait lejer pe stradutele inguste, cam o ora. Zarnestiul este neschimbat, putin mai colorat si parca in ziua aia lumea a zambit mai mult; in centru se imparteau flori.
Usor, usor lumea lumii ramanea in urma, iar noi ne afundam pas cu pas in tenebrele padurii, urmand banda galbena, lipita caraghios de trunchiurile copacilor mirati si ei de prezenta indiscreta. Ne’a insotit cu fidelitate, de la izvorul lui Botorog, spre poiana Zanoaga, pana la cabana Curmatura. Vantul indraznet necajea padurea, cuprinsa parca de amorteala astenica a primaverii. Freamatul fulguielii imi amintea de nebunia iernilor petrecute in Vrancea, de linistea zgomotoasa, suieratoare, atat de placuta si izbitoare.

Kinky Bears Squad and the outsider girl

Lonely sheepfold and the ground beneath its feet

Petecele de zapada se uneau in covorase grunjoase, alb-cenusii, asternute peste mogaldetele pietroase, presarate haotic pe platoul poienii Zanoaga. Am poposit la stana parasita, incoltiti de vantul neiertator. Am fotografiat frenetic natura inlemnita la ultima rabufnire a iernii. Mi’am imaginat cum ar fi fost sa intalnim baba lepadata de cojoace, naluca sfarsitului de iarna; era vremea perfecta. Am asteptat’o cu inima indoita; a pasit doar in mintea mea, adulmecand brandusele incoltite de cu zori.
Ne’am indemnat la drum prin paduroasa de molizi tineri, ce inganau vantul ostoit. Albul zapezii a instapanit urmatorul fir al traseului nostru, cu un pospai proaspat. Am mers pe curba de nivel pana in preajma cabanei. Garbovita, putin darapanata, cu un aer de bustean descompus, cabana Curmatura, ne’a primit cu caldura. Cadru specific, cu turisti robotind pe langa mese, cu castronase de ciorba, cani cu vin fiert, cutii de bere si cu acea veselie molipsitoare. Miros de soba incinsa si ceai la pliculet, pisica vesnic in calduri si moacele simpatice, putin lungite ale cabanierilor, au readus imaginea pastrata din precedenta vizita aici... acum vreo 5 ani.
Am inghesuit ceva in burtoase si ne’am pus pe hoinareala, prin jurul cabanei. Camera 5 ne’afost gazda de somn; imparteam locul cu alte 9 persoane, care n-au intarziat sa apara. Sorin a fost putin dezamagit de cerga laptoasa ce ascundea intreaga culme a pietrei Craiului. Spre seara vazduhul s’a luminat sub irizatiile Craiului nou al Selenei, s’al stelelor ce’aveau sa inunde noaptea. Mare minune, sa casti ochii la praful stelar cu straluciri fosile!

Falling night on the misty mountains of Piatra Craiului

Sweet icicles & milky dark clouds

Nu stiu daca a fost un semn al varstnicilor tineri, dar ne’am aruncat in carpe primii, imediat ce focul a inceput sa trosneasca in soba, cu veselia ucigatoare a unui incendiu fabulos. Spre miezul noptii am simtit ca ne topim, caldura devenise insuportabila, iar soba trosnea ca un cuptor indracit; noroc cu zorile mai racoroase si senine. Stiam ca nu avem timp de ceva sofisticat, asa ca am urcat pana in saua Crapaturii, sa privim prin V’ul faliat al vaii. E impresionanta! Tentatia de a cobori a fost mare dar ne’am linistit la gandul ca prezenta noastra acolo se datora unei porniri spre relaxare dinamica, spre reveria amintirilor cu urme apasate si pasi inghetati. Seninul s’a innegurat sub pledul gri al norilor ce’aveau sa aduca raceala iernatica. Era cald, dar frig... e greu de descris.

My thoughts are freezing over the mountains...

Take a look over, fill your soul with bubbles air

I've put my black&white suit

Intorsi la cabana, am dat ziua buna si am sters’o agale spre prapastii. Am fost norocosi sa gasim zapada rupta de cu seara de un grup de pantofari, pusi pe fapte mari. Genul ala care se tavaleste prin zapada cu geanta de voiaj plina cu bere, vin, fier de calcat, boxe si o pereche de papucei cu capete de arici... bleah! Au si ei farmecul lor!

Curmatura chalet - Clouds invasion

Surprizele aveau sa vina una dupa alta. Mai intai, cateva urme de ras ne’au purtat cu gandul la aventurile din iarna anului trecut, cand am haladuit pe urmele a doua exemplare, unul dintre ele fiind surprins de una din camerele montane prin saua Ciresului, evident, in muntii Vrancei. La tot pasul se zareau urme de iepure, vulpe si mai rar de bursuc. Cunostintele mele au fost reimprospatate. Padurea mi’a furat una din ghiarele memoriei; am surprins’o agatata de scoarta exfoliata natural a unui paltin matahalos, putin noduros, imbatranit prematur.

Tracks of a fat badger and a skiny lynx

Ghetusul din partea inferioara a traseului ne’a dat putin de furca. Banda albastra a fost lipsita de initiativa. Se afisa plictisita si melancolica..., putini iau urmat cararea iarna asta. Din prapastii lipsea lumina si albul-galbui al calcarelor. Semetia peretilor era intunecata de pogorarea norilor pe pamant. Panourile cu descrierea traseelor de catarare ne’au destins, mai ales denumirile date traseelor (Gepeto, Menopause, Happy biceps too you, Escrava Isaura).

No comments! Just try if you want to...

High hopes and a straight look... up, up, up!

Wolf back track on the road side - Extremely rare but extremely beautiful

Aproape de iesirea din sectorul de chei, aveam sa intalnim un haitic de lupi dolofani, ce tocmai traversau drumul. Am asteptat sa dispara in vesmantul desfrunzit al padurii si’am topait de fericire. In Vrancea am vazut o singura data lupi, si asta printr’o minune. E frustrant sa alergi dupa aceste creaturi mitice si sa nu le admiri maretia niciodata. Restul nu a mai contat; doua ore inghetate in gara Zarnesti, cafeaua din Brasov, si cuplul care se saruta cu foc in fata unor pofticiosi abstinenti... just joking! Am ignorat pana si Bucurestiul, orasul blestemat care intuneca tot cerul cu personaliatea lui expansiva.