Companiile gigantice, care absorb forta de munca proaspata, dornica de desavarsire sau de un start cu bolta catre o pozitie de sef mai mic, uniformizeaza orice tendinta de individualizare. Ai senzatia ca ai fi o componenta indispensabila a sistemului din care faci parte, dar vorba ceea, senzatiile vin, trec si nimic nu ramane neschimbat. Poti fi inlocuit in orice clipa, mai ales cand vrei sa ramai tu, asa cum te stii. Iluzie spatioasa in care incap toate multumirile de corporatist. Beneficiile iti astupa gurita ca o palma apasata usor cu un zambet condescendet, ca atunci cand iubita iti spune: -Sssh! -Uita! Si uiti! Ramai in ambianta colorata cu nuanta definitorie a companiei, inchistat intre 3 pereti, dincolo de care zac alti corporatisti bantuiti de aceleasi energii dedicate. Haosul lingvistic si platsicitatea gramaticala nuanteaza atmosfera fals poliglota.
Primul pas in mediul corporatist il constituie procesul de spalare repetata a creierului. O imagine blurata a trecutului, prezentului si viitorului unei companii care a crescut inghitind sau haituind alte companii mai mici, ajungand in final un gigant corporatist hamesit deja de propriile necesitati, iti este imprimta pe tricoul creierului tau ponosit, ca untext cool: Ti'o tragem mai tarziu! Cand managerul sta dincolo de poarta zabrelita a celulei tale, inseamna ca esti corporatist. Cand urasti imprimanta si viteza conexiunilor din sistem... esti corporatist. Cand discuti despre ultimele barfe si bei cafea de la automat esti....
Ulterior, sistemul te cuprinde, te poarta ca pe un fir de praf in suspensie, ce se depune pe unul din birourile departamentelor prin care ai sa defilezi, desirandu’te. Nimic nu se pierde, totul se recicleaza. Integrarea in miezul institutional nu pare a necesita calitati deosebite, cel putin nu in mediul corporatist din Romania. Manevra ‚Lick my ass’ este incununata de succes mult mai frecvent decat sarguinta in munca, cunoscuta ca ‚Do the job’. Ambianta, ridicol de formala, nu permite profunzimi, rolurile jucate fiind putin depasite pentru aceasta sceneta. Replici uzuale, barfe marunte, si o stare limpede de teatru fara recuzita. Aranjamentele din culise nu au efectul scontat, dezamagirile fiind pe masura asteptarilor.
Uneori ai senzatia ca esti cultivat ca o planta intr’o sera ermetica, in care cine intra, nu poate sa iasa decat metamorfozat. Oricat de neimplicat ai vrea sa pari, sunt aspecte care te magnetizeaza, iar jocul piliturii incepe ca un dans contemporan. Miscari obscure, salturi cu finalitate dura, intinderi pe podea, rasturnari in tumbe caraghioase, miscari expresive, convulsii epileptice pline de esenta si ritm. E greu sa deslusesti sensul micului univers despletit in atatea destine unite sub logo’ul companiei. In incubator manusile de plastic se poarta chiar si cand vrei sa oferi o mangaiere. Zambesti cand cineva iti zambesti, iti astupi urechile cand ceilalti rabufnesc in hohote de ras, iti indesi pe gat pozitivisme acre si incretesti fruntea spre o concentrare acaparatoare. Uiti de tine! Cand prinzi un colt de geam senin te arunci cu pofta spre nicaieri, cu mintea, sufletul, dorurile si nebuniile de care’ti este atat de dor. Suntem ca pomii care infloresc de teama, nu de dorul primaverii. Atarni pe propriul zid chinezesc fragmente dintr’o viata anterioara in care te afunzi cu nostalgie, in tentativa unei timide evadari. In interior o gaura neagra iar in afara universul. Esti constient, esti un copil malnutrit gata sa se nasca si sa inghita lumea cu mizeriile ei. Lucrurile bune doar trec. Si totusi, ce te retine aici, sa fii un fir de praf cu constiinta de corporatist?!
Corporatist... things, agitations...whatever!
Unfortunately my lack of knowledge in english terminology is makimg my job hard... in offering a reliable version for... you all!
It’s not my frustration about the job or anything elese... I’m just describing some aspects of the local corporatist medium, through my glasses. I’ve discovered the narrowness of this social-economic idea. Siting at the same office like my boss is not making any sense, to me. Between three walls you can be as different as you want, but don’t intoxicate yourself with your indispensable status. You’re such a small piece in this game, system, whatever! It’s easy to dispatch the small pieces. You can bring your world with you but don’t wait for somebody to understand it. They are seeing some pictures, you’re seeing the stories, the memories of the past and something more, the day when you’ll get your world back, with all the advantages.
The environment it’s formal, plastic and unnatural. A smile it’s not a smile, it's a fuck off good bye or something nicer a fuck off smile. Of course not all the time. The tendencies are to get close a few trustable comrades. I haven’t meet a dedicated corporatist; everybody that I know is trying to get out behind the walls, on every possible way. I’m not sorry for being one of the countless corporatists, I consider myself a free one... I’m just doing my job and I like it. I’m not saying „Fuck the system”, I’m just discovering the ways of deliberate freedom inside of the system. I think I’ve just created an antagony between the two versions. As always the truth is somewhere in the middle.
No comments:
Post a Comment